Corpul de șlefuit face treaba. El transferă energia asupra piesei. Restul instalației doar îl pune în mișcare.
De aceea alegerea lui decide rezultatul, nu mașina.
Patru lucruri contează: materialul, structura, forma și mărimea.
Materialul
Regula e simplă și ține de duritate.
Corpuri ceramice — pentru piese cu duritate mai mare: oțel, fontă, ceramică, sticlă.
Corpuri din plastic — pentru piese cu duritate mai mică: aluminiu, alamă, bronz, lemn, plastic.
Un corp ceramic pe o piesă din aluminiu nu finisează. O lovește.
Structura
Structura înseamnă cât abraziv conține corpul.
Structură grosieră — capacitate mare de șlefuire. Îndepărtează material repede.
Structură fină — capacitate mică de șlefuire. Lucrează încet, dar lasă suprafața netedă.
Codurile sunt cea mai rapidă scurtătură când ai o ofertă în față. La corpurile ceramice, structurile grosiere sunt RAH, RMB, RX și RXX — alea taie. Structurile fine sunt RP, RCP și RF — alea netezesc.
Notațiile diferă de la un producător la altul, dar logica se păstrează: cu cât mai mult abraziv în corp, cu atât mai repede îndepărtează material și cu atât mai rugoasă lasă suprafața. Alegerea se face după cât material trebuie să iasă, nu după cât de bine sună codul.
Forma
Forma piesei determină forma corpului de șlefuit. Aici se greșește cel mai des.
Corpuri cu multe muchii — mai agresive. Se folosesc când trebuie prelucrate în special muchiile: debavurare, rotunjire.
Corpuri cu multe suprafețe — mai puțin agresive. Se folosesc când trebuie prelucrate suprafețele: șlefuire, netezire, lustruire.
O alegere corectă are două efecte: prelucrare uniformă și, la fel de important, evitarea blocării corpului de șlefuit în interiorul pieselor. O piesă cu găuri și un corp de formă nepotrivită înseamnă o oră de scos pietre cu penseta.
Mărimea
Corpuri mari — mai grele, efect mai agresiv. Timp de prelucrare mai scurt, dar suprafață mai rugoasă.
Corpuri mici — mai ușoare, efect mai blând. Operații de finisare, timp de prelucrare mai lung.
Cum se completează, nu cum se înlocuiesc
Corpurile de șlefuit nu se înlocuiesc. Se completează.
E normal ca în cuvă să existe un amestec de pietre de dimensiuni diferite — unele noi, altele uzate. Se completează zilnic cu cantitatea consumată, astfel încât nivelul să rămână constant.
Așa se obține un efect constant de la o zi la alta. Dacă golești cuva și pui numai pietre noi, prima șarjă iese altfel decât ultima.
Finisarea uscată
Există și varianta fără apă. Se lucrează cu granulat vegetal — coajă de nucă măcinată, știuleți de porumb — uneori împreună cu o pastă de lustruit.
Ce face: dă luciu, usucă piesa, îndepărtează urme fine rămase de la operațiile umede. Ce nu face: nu taie material și nu corectează geometria.
De aceea nu e o alternativă la debavurare, ci o etapă de final. Se folosește când piesa trebuie să iasă uscată direct din mașină, când umezeala e o problemă, sau când vrei un luciu pe care mediul umed nu-l dă.
Lustruirea cu corpuri de oțel
Corpuri din oțel — bile, sateliți, ace. Nu taie, compactează.
Suprafața iese lucioasă, iar stratul superficial se ecruisează: devine mai dur și primește tensiuni de compresiune. E același mecanism ca la shot peening, la altă scară și cu alt scop.
Se lucrează în apă, cu compound specific. Corpurile de oțel se păstrează curate și uscate între loturi, altfel ruginesc și pătează piesele.
Când merită: piese care trebuie și să arate bine, și să reziste mai bine la solicitări variabile.
Citește mai departe
- Ce este vibrofinisarea și ce avantaje aduce?
- Consumabile vibrofinisare
- Câte piese pui în cuvă: raportul piese / corpuri de șlefuit
Nu ești sigur ce echipament ți se potrivește? Un specialist Vibroblast vine la fabrica ta, analizează piesele și procesul actual și îți recomandă soluția corectă — inclusiv dacă asta înseamnă un echipament mai ieftin decât credeai.
Programează un audit personalizat gratuit